Tulburarea reactiva de atasament prezinte doua tipuri: tipul inhibat si tipul dezinhibat. In timp ce unii copii pot avea simptomele unui singur tip, exista si copii care prezinte simptome ale ambelor forme.

Tipul inhibat

In tulburarea de atasament de tip inhibat, copiii evita a forma relatii si atasamente cu aproape oricine. Acest lucru se intampla cand sugarul nu are sansa de a dezvolta atasament cu nici o persoana de ingrijire.

Semnele si simptomele tipului inhibat pot include:
- nu raspunde afectiunii oferite de parinti sau alti ingrijitori
- evita contactul vizual
- pare sa caute contactul, dar apoi intoarce capul
- dificultati in a fi alinat
- prefera sa se joace singur
- evita contactul fizic
- nu reuseste sa stabileasca contact cu alte persoane
- pare sa fie tot timpul in garda sau ingrijorat
- se implica in comportamente de autolinistire.

Tipul dezinhibat

In tulburarea de atasament de tip dezinhibat, copiii formeaza atasamente nepotrivite si superficiale cu aproape orice persoana, inclusiv cu strainii. Acest lucru se poate intampla cand sugarul are multe persoane de ingrijire sau schimba frecvent persoana care il ingrijeste.

Semnele si simptomele tipului dezinhibat pot include:
- deseori merge dupa straini, in loc sa dezvolte teama de straini
- cauta alinare din partea strainilor
- solicita mai mult ajutor decat are nevoie in rezolvarea sarcinilor
- comportament copilaros inadecvat
- pare nerabdator.

Majoritatea copiilor sunt rezilienti in mod natural, si chiar si cei care au fost neglijati, au trait in orfelinate sau au avut mai multi ingrijitori dezvolta relatii sanatoase si legaturi puternice. Nu se stie de ce unii sugari si copii dezvolta tulburare reactiva de atasament. Dar mai multe teorii ale atasamentului pot explica unele procese emotionale care sunt implicate in aparitia acestei tulburari.
Teoria traditionala a atasamentului spune ca pentru a se simti in siguranta si a dezvolta incredere copilul are nevoie de un mediu stabil si afectuos. Nevoile lor de baza, emotionale si fizice, trebuiesc satisfacute in mod constant. Mai mult, interactiunea cu sugarii trebuie sa fie afectuoasa si pozitiva, nu severa sau negativa.
Spre exemplu, cand un sugar plange, nevoia sa de hrana sau schimbarea scutecului trebuie satisfacuta prompt impreuna cu un schimb emotional care poate include contact vizual, zambet si mangaieri.

Un sugar caruia i se da biberonul sa se hraneasca singur sau al carui scutec este schimbat mecanic, fara un cuvant bun si o expresie faciala calda se poate simti respins si nesigur. Cand aceste lucruri se petrec in mod repetat, sugarul invata ca nu se poate baza pe adult pentru ingrijire si afectiune. Astfel sugarul devine dificil si neatasat. Bebelusii care cauta alinare la persoana care ii ingrijeste si primesc ostilitate si abuz devin confuzi - isi doresc apropierea, dar apoi o refuza de teama sa nu fie respinsi sau raniti.
Unele teorii ale atasamentului sugereaza ca interactiunile emotionale dintre sugari si persoanele care ii ingrijesc modeleaza dezvoltarea neurologica a creierului. Acestea afirma ca interactiunile determina formarea de sinapse la nivelul creierului care vor influenta personalitatea copilului si formarea de relatii de-a lungul vietii. La sugarii care nu sunt ingrijiti cu dragoste, aceste retele neuronale nu se formeaza adecvat, determinand aparitia problemelor de atasament.

Tulburarea reactiva de atasament este considerata o afectiune rara. Totusi, nu exista date statistice despre aceasta afectiune; poate afecta orice copil. Prin definitie, tulburarea reactiva de atasament debuteaza inaintea varstei de 5 ani, desi radacinile sale sunt in perioada de sugar.
Factori care pot creste riscul de aparitie al acestei tulburari sunt:
- cresterea intr-un orfelinat
- ingrijirea de tip institutional
- schimbarea frecventa a familiei adoptive sau a ingrijitorilor
- parintii fara experienta
- spitalizarea prelungita
- saracia extrema
- abuzul fizic, sexual sau emotional
- mutarea fortata dintr-o familie care neglijeaza sau abuzeaza copilul
- trauma familiala semnificativa, cum ar fi decesul sau divortul
- depresia postpartum la mamele sugarilor 
- parintii care au o boala mintala, probleme de control al maniei sau abuz de alcool sau droguri.

In cazul suspicionarii acestei afectiuni sau daca nu se dezvolta o legatura stransa intre parinte si copil, se recomanda consult medical si evaluarea psihologica.
Acest lucru se impune daca:
- copilul prefera sa nu fie tinut in brate
- de obicei ii place sa se joace singur
- nu cauta contactul fizic
- isi evita mama sau alta persoana de ingrijire
- prefera sa mearga dupa straini
- nu pare interesat de mama sau de persoana care il ingrijeste. 

Sunt necesare un consult medical si o evaluare psihologica pentru a diagnostica tulburarea reactiva de atasament. Tulburarea poate fi asemanatoare cu alte afectiuni: autism, tulburari de dezvoltare, fobia sociala, tulburarea de conduita si ADHD. De fapt, un copil cu tulburare reactiva de atasament poate avea si o alta afectiune.
O evaluare completa si atenta include:
- comportamentul sugarului sau al copilului de-a lungul timpului
- exemple de comportament in situatii deferite
- relatia copilului cu parintii sau ingrijitorii, dar si cu alte persoane cum ar fi alti membri ai familiei, copii de aceeasi varsta, profesori
- situatia familiala
- stilul educational si abilitatile de parinte ale parintilor sau persoanei de ingrijire.
Pentru a se putea pune diagnosticul de tulburare reactiva de atasament, copilul trebuie sa indeplineasca niste criterii. Cele mai importante criterii de diagnostic ale tulburarii reactive de atasament sunt:
- relatii sociale tulburate sau nepotrivite din punct de vedere al dezvoltarii aparute inainte de varsta de 5 ani
- esecul in a raspunde sau initia interactiuni sociale, sau este nepotrivit de prietenos si familiar cu strainii
- esecul ingrijirii timpurii in a-i satisface copilului nevoile emotionale de afectiune si siguranta, esecul in ingrijirea timpurie de a satisface nevoile fizice ale copilului, sau schimbarea frecventa a figurii principale de ingrijire.

Fara tratament de specialitate, dezvoltarea sociala si emotionala a copilului cu tulburare reactiva de atasament poate fi afectata permanent.
Complicatiile si conditiile coexistente includ:
- intarzieri in dezvoltare
- malnutritie
- probleme de alimentatie
- intarzieri in crestere
- probleme relationale in perioada de adult
- depresie
- anxietate
- somaj sau schimbarea frecventa a locului de munca
- probleme scolare
- agresivitate
- comportament sexual nepotrivit
- lipsa empatiei
- probleme de temperament sau manie
- probleme de relationare cu copiii de aceeasi varsta.

Tratamentul tulburarii reactive de atasament este multimodal si implica psihoterapie, medicatie si educatie despre aceasta tulburare. Poate fi necesara implicarea unei echipe medicale si de ingrijiri in sanatatea mentala cu experienta in tulburarile de atasament. Tratamentul include atat copilul cat si parintele sau ingrijitorul.
Scopurile tratamentului sunt oferirea unui mediu sigur si stabil si ajutarea copilului sa dezvolte interactiuni pozitive cu parintii sau ingrijitorii. De asemeni, tratamentul poate sa creasca stima de sine a copilului si sa imbunatateasca relatiile cu cei de-o varsta.

Nu exista un tratament standard pentru tulburarea reactiva de atasament. Totusi, deseori include:
- psihoterapie individuala
- terapie recreationala sau terapie ocupationala
- terapie de familie
- educarea parintilor si a ingrijitorilor despre aceasta tulburare
- cursuri de invatare a abilitatilor parentale
- medicatie pentru alte conditii medicale care pot fi prezente: depresie, anxietate sau hiperactivitate
- spitalizare pentru copiii cu probleme mai serioase sau care prezinta risc de a se autoleza
- servicii de educatie speciala.

Deoarece simptomele tulburarii reactive de atasament pot dura mai multi ani, tratamentul poate fi pe termen lung. Parintii sau ingrijitorii pot cauta tratament profesional sau consiliere pentru ei sau pentru alti membrii ai familiei, pentru a-i ajuta sa se descurce cu stresul determinat de copilul cu tulburare de atasament.

Tratamente neconventionale

Exista cateva tratamente neconventionale care sunt controversate mai ales dupa decesul catorva copii, deces atribuit acestor metode. Acestea includ: re-nasterea, comprimarea sau tratamentul prin imbratisare si de multe ori implica restrictionare fizica. Comunitatea stiintifica le considera periculoase si fara eficacitate dovedita.

Desi nu se stie sigur daca aceasta tulburare poate fi prevenita, exista cateva cai de reducere a aparitiei ei:
- daca copilul a trait in orfelinat sau in familii adoptive, se recomanda educarea acestuia despre atasament si dezvoltarea abilitatilor specifice pentru a ajuta copilul sa formeze atasament
- daca parintele nu are experienta in cresterea sugarilor sau a copiilor, se recomanda sa urmeze cursuri sau sa lucreze voluntar cu copii astfel incat sa invete cum sa interactioneze si sa ingrijeasca intr-o maniera afectuoasa
- implicarea activa cu sugarii si copiii din ingrijire in jocul cu ei, vorbirea cu ei, realizarea contactului vizual si a zambetului, spre exemplu
- intelegerea comportamentului copilului, cum ar fi tipurile diferite de plans, astfel incat sa-i poata fi satisfacute nevoile repede si eficient
- oferirea de interactiuni calde si afectuoase copilului in timpul mesei, baitei sau al schimbarii scutecului
- invatarea copiilor despre cum sa-si exprime emotiile in cuvinte 
- se recomanda ca adultii cu tulburare de atasament sa solicite ajutor specializat. Acest ajutor poate preveni aparitia problemelor de atasament la copiii acestora care altfel ar avea si ei risc.

Pentru parintele sau ingrijitorul unui copil cu tulburare reactiva de atasament este usor sa devina manios, frustrat, poate simti ca acesta nu-l iubeste - si uneori ii poate fi greu sa-si iubeasca copilul.

Sfaturi pentru parinti:
- implicarea intr-un grup de suport cu parinti sau ingrijitori care se confrunta cu aceeasi problema
- gasirea de persoane care pot supraveghea copilul pentru ca parintele sa aiba momente de liniste si relaxare, mai ales cand situatia devine critica
- solicitarea de ajutor medical de urgenta daca copilul devine violent
- mentinerea contactelor sociale si a prieteniilor
- constientizarea ca sentimentele ambivalente pe care le poate simti parintele la un moment dat sunt normale
- rezervarea de timp pentru activitati placute sau sport
- daca copilul a fost adoptat se recomanda ajutorul agentiei de adoptii pentru informatii despre atasament.